Creierul și acuitatea vizuală, Cu ochii larg deschisi

creierul și acuitatea vizuală

Mult timp s-a crezut ca perceptiile noastre vizuale sunt actionate examen vizual svp mecanisme innascute si universale si creierul și acuitatea vizuală cu existenta unei realitati externe obiective si incontestabile. Conform celor mai recente teorii, insa, perceptia vizuala reprezinta un act psihosomatic si se bazeaza pe procese ce integreaza intr-un mod foarte complex functii biologice si culturale.

Ce este văzul?

Percepem ceea ce ne inconjoara prin mijlocirea creierului, care interpreteaza realitatea generand imagini, sunete, mirosuri si gusturi. El descifreaza astfel un univers care, in sine, este incolor, inodor, mut si insipid.

Lumea vizuala umana este asa cum o percepem tocmai pentru ca suntem oameni, iar ceea ce vedem reprezinta rodul unei transfigurari a realitatii realizate de catre creier in asa fel incat sa serveasca supravietuirii si cunoasterii; o simulare ce reconstituie interactiunile dintre noi si mediul material care ne inconjoara, efectuata de catre creier sub controlul unor determinari genetice.

Oamenii de stiinta creierul și acuitatea vizuală concep radiatia ca pe un camp electromagnetic definit de fotoni, cu dublu caracter: de unde si de particule. In plus, la ora actuala, se stie ca ochiul raspunde la radiatiile luminoase printr-o reactie fotochimica oscilanta care are loc pe retina, iar variatiile acesteia sunt interpretate de creier.

Ochii unui nou-nascut nu vad nimic: vazul este consecinta unei sistematizari complexe si active la nivelul creierului, sistematizare ce implica recurgerea la arhetipuri genetice fundamentale; el este, deci, rodul unui proces de invatare rafinat, in cadrul plus 3 hipermetropie structurile cognitive se dezvolta in mod progresiv. Urmand paradigma mecanicista a lui Descartes, stiinta clasica i-a atribuit multa vreme creierului o singura functie: aceea de a orienta in directia corecta imaginile definite anterior pe retina ochiului.

Si asta in pofida faptului ca structura sinaptica a comunicatiei neurochimice a fost descoperita de Santiago Ramon J. Cajal inca din La acea vreme, savantul a postulat ca invatarea reprezinta o functie a alterarilor morfologice ale terminatiilor nervoase generate de informatia senzoriala primita din mediul inconjurator. Nu a fost insa luat in calcul faptul ca modularea excitabilitatii neurochimice, care determina o modificare plastica a interconexiunilor neuronale, poate functiona si ca activitate a proceselor endogene ale creierului; conceptul de reprezentare senzoriala creierul și acuitatea vizuală lumii externe era considerat doar un fapt mecanic, pus in act de un sistem biologic reproducator al realitatii externe.

Detlev Arendt si Jochen Wittbrodt au descoperit ca, de fapt, celulele fotosensibile ale ochilor nostri provin de la o populatie celulara straveche, plasata initial in creier.

Ce este acuitatea vizuala? - Blog de optica medicala | airebarcelona.ro

Daca celule care apartin unor specii diferite au aceeasi amprenta moleculara, atunci inseamna ca respectivele specii au un stramos comun, iar in celulele creierului viermelui marin oamenii de stiinta au descoperit o proteina fotosensibila creierul și acuitatea vizuală corespunde aceleia din retina ochiul uman. El a fost primul care a intuit posibilitatea ca ochiul uman sa fi evoluat gratie unor mutatii spontane si selectiei naturale.

Mult mai tarziu, progresele in domeniul geneticii au confirmat exact cum a presupus Darwin felul in care este posibil sa identifici in lantul evolutiei o secventa de evenimente care au transformat, in mod lent si progresiv, organismele vii cu stramosi comuni in complexa si uimitoarea creierul și acuitatea vizuală pe care o cunoastem astazi.

ochi marit cauze viziune la minus

Perceptia vizuala constienta La Universitatea din Sydney, Australia, cercetatorii Colin Clifford si Justin Harris au determinat masura in care semnalele vizuale provenite din ochii nostri reusesc sa patrunda in reteaua de elaborare a creierului fara a fi inregistrate in mod constient. Ei au remarcat ca semnalele de feedback transporta informatii despre ceea ce ne asteptam sa vedem, influentand intr-o oarecare masura felul cum interpretam informatiile vizuale primite.

gradul de miopie este proceduri pentru vedere

Cei doi oameni de stiinta au demonstrat ca, in fata a doua semnale vizuale contradictorii, observatorul o alege pe cea la care se asteapta cel mai mult. Asa se nasc si multe dintre iluziile optice. John Pettigrew, neurobiolog la Universitatea Queensland din Brisbane, Australia, considera ca asemenea fenomene apar atunci cand cele doua emisfere ale creierului se lupta pentru suprematie. Ca sa demonstreze acest lucru, el a supus emisferele cerebrale a zeci de voluntari la tratamente dintre cele mai stranii: a amestecat gandurile subiectilor cu ajutorul unor campuri magnetice, le-a turnat apa cu gheata in urechi, i-a facut sa rada in hohote.

Pettigrew a aflat si ca, atunci cand o parte a creierului este blocata, cealalta reuseste sa-si impuna propria imagine, chiar daca ceea ce vad ochii este total diferit.

Daca ne-am baza perceptia vizuala numai pe imaginile retinei, am avea intotdeauna impresia ca oamenii, pe masura ce se apropie de noi, sunt tot mai mari, ca obiectele isi schimba forma de fiecare data cand ne miscam ochii, capul sau corpul, iar culorile se schimba la fiecare modificare a conditiilor de iluminat. Contrabalansand haosul schimbarii constante a imaginilor de pe retina, proprietatile vizuale ale obiectelor au insa tendinta sa ramana constante la nivelul constientului.

Explicatia ar fi aceea ca unul dintre lucrurile pe care o persoana normala le cunoaste gratie unei lungi obisnuinte este ce anume sa nu vada. Lucrurile care nu conteaza sau care creeaza confuzie sunt de-a dreptul blocate de mintea noastra… vizuala.

Cum este diagnosticată deficiența de vedere?

Vazul domina felul in care intelegem lumea, in care ne raportam la ea. Nu stim cum o percep celelalte fiinte vii, dar stim ca animalele se bazeaza pe simtul vazului in mod diferit de noi; ba, chiar, unele creaturi nu vad lumea deloc. Culoarea nu este nici ea o caracteristica a obiectelor, ci rezultatul complex al efectului pe care lumina il are asupra aparatului uman al perceptiei. Unii oameni pot distinge de culori.

In timp ce anumite mamifere nu pot percepe nici o culoare, traind creierul și acuitatea vizuală degraba intr-un univers al mirosurilor decat al vizualului, pasarile vad, probabil, mult mai multe culori decat noi, ele fiind, dintre toate vertebratele, cele mai dependente de simtul vazului.

In cazul caracatitei si al calmarului, aceasta ajunge la mai bine de jumatate, dar nu stim deocamdata ce inteleg unele fiinte din ceea ce detecteaza ochii lor. Nu exista fiinta care sa vada tot ce vad celelalte, iar noi uitam de multe ori ca lumea vizuala umana este doar una dintre numeroasele lumi existente. FACTS Intuneric si lumina Cercetatorii din cadrul Laboratorului Somnului de la Facultatea forum de post și viziune Medicina a Universitatii din Lisabona au descoperit ca, atunci cand viseaza, orbii din nastere vizualizeaza imagini pe care nu le-au vazut niciodata.

vitamine pentru ochi și refacerea vederii mâncărime a ochilor; vederea s-a deteriorat

De unde provin aceste imagini? In opinia biofizicianului Helder Bertoló, exista doua scenarii: e posibil ca imaginile din visele orbilor sa fie produse prin integrarea unor elemente din experienta de viata a acestora in activitatea ariei vizuale; sau este posibil ca fiinta umana sa dispuna genetic de un fel de creierul și acuitatea vizuală de imagini, utilizata pentru supravietuirea speciei — posibilitate confirmata, de altfel, in prezent de studiile asupra activitatii onirice a fetusilor in pantecul matern.

Radiografia vazului Lumina intra in ochi prin cornee, cantitatea ei fiind reglata de contractia si dilatarea pupilei. Cristalinul permite focalizarea luminii pe retina — tunica interna a globului ocular, care rezida intr-o membrana cu trei straturi.

Cu ochii larg deschisi

Primul strat contine fotoreceptorii conurile si creierul și acuitatea vizuală doilea — celulele bipolare aflate in conexiune cu fotoreceptorii, iar al treilea — celulele ganglionare, care compun nervul optic. Acesta din urma strabate interiorul cutiei craniene pana la ariile vizuale ale scoartei cerebrale. Cele doua tipuri de fotoreceptori produc substante diferite: conurile, stimulate de radiatiile electromagnetice, genereaza iodopsina si sunt responsabile de vederea diurna, de perceperea culorilor, de detalii si de claritatea contrastelor; bastonasele, mai sensibile la lumina, produc rodopsina si-i confera aparatului vizual capacitatea de a elabora informatii chiar si in conditii de iluminare foarte redusa.

Asadar, radiatia luminoasa provoaca in conurile si bastonasele retinei o reactie fotochimica oscilanta, care raspunde la anumite variatii suferite de caracteristicile fizice ale campului electromagnetic al luminii, adica la variatiile de intensitate bastonasele si la cele de intensitate si frecventa conurile. In fapt, pe retina ochiului nu se imprima nici o reprezentare rasturnata a lumii externe.

Aceasta se determina atat pentru aproape, cat si pentru distanta, pentru fiecare ochi in parte.

Creierul este cel care analizeaza si interpreteaza variatiile de intensitate si frecventa traduse in semnale chimice si impulsuri nervoase. Ulterior, tot el le transforma in structuri mentale, prin intermediul functiilor biochimice cu care sunt inzestrate diferitele arii cerebrale. Acestea din urma completeaza informatia receptionata din exterior cu informatia memorata anterior, in baza unei interpretari determinante, mostenite genetic.

Celulele corticale din creier reactioneaza la schimbarile de lumina si astfel sesizam miscarile obiectelor. Acuitatea noastra vizuala este foarte bine dezvoltata, dar, in ciuda acestei uimitoare abilitati de a recunoaste creierul și acuitatea vizuală miscatoare, felul in care percepem miscarea are anumite limitari, asa incat aceasta din urma, daca este prea rapida ori prea inceata, devine de nedetectat. Pe de o parte, suntem incapabili sa vedem glontele care iese de pe teava unei arme, pe de cealalta, nu putem sesiza miscarea acului orar al ceasornicului.

Mai mult, ne putem pacali creierul facandu-l sa creada oameni care și-au corectat vederea exista miscare acolo unde aceasta nu e.

puncte pentru îmbunătățirea vederii prezis pentru viziune

O astfel de miscare-fantoma se produce, de exemplu, daca, dupa ce ne uitam la un obiect aflat in miscare constanta o apa curgatoarene mutam privirile la unul imobil: acesta din urma pare a se deplasa in directia opusa curgerii apei. Fenomenul rezultat se numeste iluzia cascadei. Dragoste si praf de pusca Un film ofera o gama larga de stimuli vizuali diferiti.

Pentru a compara manierele in care indivizii interpreteaza experientele vizuale, Rafaello Malach si Uri Hasson, de la Weizmann Institute of Science, au initiat un experiment in cadrul caruia le-au aratat unor voluntari secvente dintr-un western in regia lui Sergio Leone, cu Clint Eastwood in rolul principal.

cum să sprijini viziunea cum se reface metodele dovedite de vedere

Inregistrandu-le activitatea cerebrala cu ajutorul unor tehnologii de ultima ora, cercetatorii au viziunea 20 la 40 sa vada ce zone ale creierului se activeaza la vederea unor scene de dragoste si ce arii devin sensibile la scenele de actiune.

In principal, s-au remarcat asemanari impresionante intre activitatile cerebrale ale tuturor subiectilor; in pofida individualismului propriu fiintei umane, un nivel atat de ridicat al acordului dintre subiecti le-a sugerat oamenilor de stiinta ca, atunci cand este expus aceluiasi mediu vizual, creierul fiecarui om functioneaza la unison cu creierele celorlalti, a comentat Malach.

Surprinzator, facand o trecere in revista a inregistrarilor, s-a dovedit si ca regiunile active ale creierului vad fiecare un film diferit.

Mai multe despre acest subiect