Viziunea satului brusc,

Poate că, astăzi, e altfel. Poate că nici satul nu mai e cel pe care ni-l descriau Rebreanu sau Blaga şi poate că nici locuitorii lui nu mai sunt ţăranii de odinioară, cei care îşi amestecau sudoarea, lacrimile şi sângele cu lutul plămădirii veşniciei.

Dar, cum se spune despre suflet că e veşnic, nici sufletul satului românesc n-a murit, ci a pornit într-un fel de transhumanţă prin generaţii, din suflet în suflet de om, găsindu-şi sălaş în inima şi mintea celor care îşi au rădăcinile în el, chiar dacă ei sunt orăşenii de astăzi. Satul românesc are altă faţă acum, dar fărâme din ce a fost odinioară au rămas. Unele dintre ele se regăsesc în muzee şi unul dintre acestea este şi Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj, acolo unde, pe biserici şi case din lemn, parcă se văd bătăturile palmelor ţăranilor care le-au făurit şi care ni le-au lăsat ca zestre.

Istoricul şi etnologul Tudor Sălăgean este acum directorul Muzeului Etnografic al Transilvaniei şi viaţa sa şi a instituţiei pe care o conduce se împletesc ca-ntr-o cunună de grâu, de ceva vreme.

Deşi e născut orăşean, cu părinţii la fel, Tudor Sălăgean are, prin bunici, rădăcini în Feleacu şi viaţa l-a adus la Muzeul Etnografic princa muncitor necalificat.

A plecat şi a revenit de câteva ori, iar din este directorul Muzeului Etnografic, căruia i-a triplat, în câţiva ani, numărul de vizitatori, iar acum are în plan să-l facă un muzeu viu, în care doritorii să poată retrăi cumva în viaţa satului românesc de odinioară. Sinteza: Domnule Tudor Sălăgean, vă propun 60% la vedere ne vorbiţi despre satul românesc, despre tradiţii.

Una, să zicem, etnografică, deşi nu ştiu dacă termenul ar fi cel mai corect —poate intelectualistă sau tradiţionalistă- şi o altă perspectivă, care este cea sociologică. Există o anumită tensiune între cele două perspective, pentru că în cazul satului românesc s-a format de-a lungul timpului o viziunea satului brusc idilică, care îl priveşte ca pe un spaţiu al tradiţiilor, un viziunea satului brusc care ar trebui să rămână neschimbat.

Cred că cerem prea mult de la satul românesc dacă ne dorim ca el să rămână aşa cum era la începutul secolului trecut, pentru că la începutul sec XX, satul românesc era unul extrem de înapoiat. Ceea ce era foarte interesant pentru iubitorii de tradiţii, dar era extrem de prost pentru locuitorii satului, care îşi doreau, ca toţi oamenii din lume, să trăiască mai bine.

Tudor Sălăgean S: Sunt oarecum în conflict, în opoziţie, incompatibile tradiţia şi o viaţă mai bună?

Viziunea a scăzut brusc dimineața - airebarcelona.ro

TS: Nu ştiu dacă e neapărat un conflict, dar nici compatibilitatea nu este prea mare între modul de viaţă tradiţional şi progres şi bunăstare şi viaţa la standardele sec XXI. Noi, orăşenii, avem încă viziunea satului brusc atitudine superioară faţă de ţărani, care încă sunt priviţi ca un fel de animale de companie, care ar trebui să trăiască, ca într-un fel de grădină zoologică, în sate cu case din lemn, acoperite cu paie şi să se străduiască să se păstreze la o cât mai mare distanţă de cuceririle lumii moderne şi de standardele de viaţă normale.

Acest lucru nu este normal şi a şi suferit schimbări în ultima perioadă. Iată că aceste lucruri, din fericire, au încetat să mai existe şi ceea ce păstrăm din moştenirea tradiţională am adus, de foarte multe ori, chiar în oraşe. Este pe undeva o viziunea satului brusc oarecum paradoxală, dar nu surprinzătoare, în care foarte mulţi din iubitorii tradiţiei, iubitorii satului tradiţional etern şi imuabil trăiesc practic în mediul urban, în timp ce locuitorii din spaţiul rural îşi doresc de foarte multe ori să lase în urmă acea moştenire.

Chiar dacă locuitorii satelor ţin la tradiţii, ţin la moştenirea pe care au primit-o de la părinţi, bunici, strămoşi, ei sunt preocupaţi de o progres, de o viaţă mai bună, de realizarea unor condiţii similare cu cele din mediul urban. Noi, din toate punctele de vedere, nu putem decât să susţinem aceste aspiraţii. Locul caselor tradiţionale, locul tradiţiilor este în primul rând în muzee, pentru aceasta au fost create muzeele etnografice, în muzeele în aer liber etc.

De aceea au fost create aceste muzee, viziunea satului brusc a păstra această moştenire, pentru a păstra lucrurile la care satul începea să renunţe încă din urmă cu peste o sută de ani. De asemenea, asistăm la un proces foarte interesant în ultimele câteva decenii, de multiplicare a colecţiilor muzeale săteşti, în care foarte multe dintre comune, dintre sate amenajează mici muzee locale în care este adunat patrimoniul întregii comunităţi.

S: De ce fac asta oamenii?

Account Options

TS: Fiecare comunitate rurală este legată de trecutul ei şi fiecare încearcă să transmită mai departe un anume sens al prezenţei sale istorice în lume. Şi în fiecare comunitate există oameni care au un fel de specializare informală în păstrarea tradiţiei. Practic, un sat, chiar şi un sat tradiţional arhaic, funcţiona ca o bibliotecă. Existau întotdeauna câţiva oameni care viziunea satului brusc pricepeau la agricultură şi ceilalţi veneau la ei să le ceară sfaturi, alţii cunoşteau foarte bine tradiţiile de nuntă, alţii se pricepeau la animale, unii erau foarte pricepuţi în domeniul meteorologiei populare, alţii erau pasionaţi de căutarea comorilor.

Astăzi avem în sate oameni care se pricep la cum e să mergi să lucrezi în Spania, alţii care se pricep la diferite elemente de tehnică etc.

care birou este mai bun pentru vedere

Tot aşa, în aceste comunităţi există oameni care viziunea satului brusc doresc ca tradiţiile să fie păstrate. Aceşti oameni fac un lucru extraordinar, chiar dacă nu întotdeauna au educaţie. Ei trăiesc acest sentiment al necesităţii păstrării unei moşteniri. Este ceea ce ne îndeamnă şi pe noi până la urmă să facem facultatea de istorie sau de etnologie etc.

Practic, aceşti oameni sunt partenerii noştri şi-i tratăm cu cel mai mare respect şi, dacă ne solicită, încercăm să le transmitem din experienţa pe care o are un muzeu cu o anumită vechime în domeniul inventarierii şi conservării acestor bunuri culturale pe care le acumulează.

TS: Există diferenţe destul de mari între comunităţile rurale din Europa, dar foarte interesant e faptul că în multe ţări —cel puţin din ceea ce cunosc eu- sentimentul de comunitate a rămas încă destul de pronunţat în spaţiile rurale.

Satul românesc trece acum printr-o perioadă de tranziţie foarte radicală, suferă schimbări majore.

Viziunea satului a rănit ochii Incredibil! Toate produsele pentru îmbunătățirea vederii oleg viziune nouă, antrenament vizual exerciții oculare ce se scurge înainte de testarea ochilor. Machiaj ochi caprui - Make up pentru ochi inchisi la culoare - Make up in oras - Maybelline New York vederea a pierdut claritatea De ochii satului însă; cam tot din aceeaşi cauză este şi naţionalist. Cu religia merge până la evlavie.

Aceste transformări pot altera, din păcate, chiar acest sentiment de comunitate care este, într-un fel, definitoriu pentru o localitate rurală. Acest sentiment de comunitate este însă foarte bine păstrat în alte spaţii, de exemplu în Italia, pe care o cunosc mai bine din acest punct de vedere.

Acolo, multe dintre comunităţile rurale au continuat să fie relativ bine articulate. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu unele din comunităţile din spaţiul nostru, însă acest impact al modernităţii poate să aibă drept consecinţă o disipare a acestui sentiment comunitar şi să afecteze într-o anumită măsură identitatea comunităţiii respective.

S: Tradiţiile riscă să fie afectate, pervertite, manelizate, ca să zic aşa, de modernitate? Cum e mai bine de fapt: ca tradiţiile viziunea satului brusc rămână neschimbate, să fie ţinute în vitrine de muzeu, sau e firesc şi bine ca ele să se transforme o dată cu comunitatea respectivă şi cu viziunea satului brusc în ansamblu?

TS: Tradiţiile au suferit în permanenţă o influenţă externă. S: Sunt ca nişte organisme vii? TS: Cel puţin de de ani de când putem urmări acest proces de influenţare, de comunicare între urban şi rural, între cultura hegemonică şi culturile subalterne, observăm că lumea satului se schimbă, atât din punct de vedere al ritualurilor arhaice, care se află într-o continuă transformare, cât şi din punct de vedere al portului, al modului de viaţă etc.

Există foarte multe elemente de modernitate pătrunse în satul românesc în sec al lea sau în sec al lea pe care noi, acum, le sub viziunea satului elemente tradiţionale.

Să ne gândim, de exemplu, la palincă sau ţuică. Aceste băuturi alcoolice distilate au pătruns în mediul satului românesc abia în sec al lea. Înainte nu exista aşa ceva. Iată că, în sec al lea, ele erau deja considerate definitorii pentru felul de viaţă al românilor.

Viziunea satului a rănit ochii - airebarcelona.ro

TS: Se consuma vin, în zonele viticole, iar unde nu se putea face vin sau nu creştea viţa de vie, se făcea bere.

Băuturile alcoolice distilate au pătruns în satul românesc pe la mijlocul sec al lea, iar pe ladeci după două generaţii, fuseseră atât de bine adoptate, încât toţi călătorii străini care vorbeau de satul românesc se refereau la apetenţa deosebită a românilor faţă de această aghiasmă reprezentată de băuturile distilate. Există de asemenea foarte multe elemente de port care s-au schimbat în mod chiar radical, în perioadă relativ recentă din punct de vedere istoric.

Să ne gândim doar la portul care este considerat azi tradiţional, românesc, cu alb şi negru, care a fost extins în toată Transilvania prin intermediul Astrei, Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român, şi prin şcoală. Recent, Muzeul Etnografic a participat la un proiect prin care se încerca reintroducerea într-un sat din Munţii Apuseni a portului anterior acestei etape de introducere a costumului cu alb şi negru de la începutul sec al lea, iar comunitatea a primit cu foarte multă reticenţă această încercare de îndemnare a ei să-şi redescopere rădăcinile mai vechi.

Există, aşadar, elemente de relativă modernitate care au pătruns în satul tradiţional şi care au fost pur şi simplu adoptate ca atare, în detrimentul unor tradiţii mult mai vechi. Există însă elemente tradiţionale care sunt încă păstrate foarte viziunea satului brusc, iar pentru transmiterea lor mai departe către generaţiile următoare n-ar trebui să ne jenăm să folosim instrumentarul pe care astăzi instituţiile de cultură îl pot pune la dispoziţia comunităţilor respective.

Practic, şi pe plan mondial, foarte viziunea satului brusc dintre tradiţiile care nouă ne par acum foarte vechi şi cu o istorie extrem de îndelungată, au fost, de fapt, redescoperite şi reconstituite într-o perioadă destul de recentă.

Este suficient să amintim de Carnavalul din Veneţia, care a fost abandonat în timpul lui Napoleon şi redescoperit în anii sau Palio-ul din Siena, alergarea de cai celebră, care, tot aşa, a dispărut la un moment dat, în cursul sec al lea, şi a fost rearticulată câteva decenii mai târziu.

Încărcat de

Toate aceste elemente de tradiţie practic pot fi reconstituite cu sprijinul cercetătorilor şi asta nu le face deloc să-şi piardă caracterul lor autentic. TS: Aici vorbim deja de realităţi care sunt specifice zonelor urbane, dar nu este greşit să vorbim de ele, pentru că şi zonele urbane au propriile lor tradiţii. Din păcate, în România, atunci când vorbim de etnografie, etnologie, folclor, ne-am obişnuit să ne gândim doar la mediul rural, ceea ce nu este foarte bine.

Pentru că dacă ne uităm de exemplu pe lista elementelor de patrimoniu imaterial incuse în patrimoniul UNESCO, în Europa, vedem că cel puţin jumătate dintre acestea sunt elemente de tradiţie urbană. Această preferinţă a noastră, a românilor pentru sat şi pentru tradiţia rurală datează abia de viziunea satului brusc începutul sec al lea. Ea a început cu sămănătorismul şi cu poporanismul, a continuat cu gândirismul şi viziunea satului brusc din perioada interbelică, care au deviat de multe ori şi în direcţii cu totul nedorite.

Această orientare către rural, către ţărănesc, către sat, către ţăran a marcat practic întreaga literatură a sec al lea.

minus 5 5 viziune vezi

O mare parte a marilor opere realizate în acest secol se referă la ţărani, la mediul ţărănesc, la mediul rural. Este o direcţie pe care n-o putem regăsi în mod necesar în perioadele mai vechi, în sec al lea sau înainte nu exista o asemenea preocupare pentru ţărani şi pentru sat. La un moment dat, aceste lucruri vor intra într-o schimbare şi deja de destul de mult timp, societatea românească este una urbanizată, cu tradiţii urbane care încep să se reconstituie şi, în viitor, lucrurile vor lua o altă turnură.

Satul transilvănean e diferit de celelalte, la fel şi ţăranul S: Apropo viziunea satului brusc ce spuneaţi despre literatură, zicerea lui Blaga, că veşnicia s-a născut la sat, mai are acoperire în ziua de astăzi? TS: Pentru spaţiul românesc, veşnicia s-a născut la sat şi poate că ar trebui să facem aici o detaliere regională.

Satul a fost perceput diferit în Transilvani şi în Vechiul Regat, oamenii satului au fost percepuţi diferit.

Vederea scade brusc. Acuitatea vizuală 0 9 ce înseamnă

De asemenea, oamenii satului au avut şanse foarte diferite, în Transilvania, faţă de Vechiul Regat. Să ne gândim doar că etnografia a fost introdusă în România de către ardeleni, că ţăranul a fost introdus în Academia Română prin cele două discursuri de recepţie celebre de către doi ardeleni, Lucian Blaga şi Liviu Rebreanu, care s-au considerat nu moştenitorii fostului titular al poziţiei de academician, ci moştenitorii culturali ai ţăranului român.

În Transilvania, cu începere din secolul viziunea satului brusc lea, dacă nu chiar de mai devreme, ţăranii aveau şanse de afirmare care erau cu mult diferite de cele ale ţăranilor din Vechiul Regat.

Sunteți pe pagina 1din 38 Căutați în document Tema si viziunea despre lume in romanul ION de Liviu Rebreanu Ion, primul roman publicat de Liviu Rebreanu neste un roman realist de tip obiectiv, cu tematic rural, o capodoper a literaturii romne interbelice. Considerat de Eugen Lovinescu cea mai puternic creaie obiectiv a literaturii romne, romanul prezint drama ranului ardelean integrat ntr-o societate pentru care pmntul este, mai mult dect un mijloc de subzisten, un criteriu al valorii individuale. Opera literara Ion este un roman, prin amploarea aciunii, desfurat pe mai multe planuri, cu un conflict complex, personaje numeroase i realizarea unei viziunea satului brusc ample asupra vieii.

În România Veche, societatea era mult mai precis structurată, existau distanţe abisale între un ţăran şi un membru al elitei sociale. În Vechiul Regat nu avem practic nici un exemplu de ţăran care să fi reuşit să se afirme în perioada antebelică, înainte deşi să ajungă până la poziţii foarte importante. Inclusiv Constantin Brâncuşi s-a afirmat până la urmă în afara României.

În schimb, în Transilvania avem destul de multe exemple de locuitori din mediul rural care nu aparţineau unei elite şi care au ajuns până la cele mai înalte trepte ale ierarhiei sociale.

Ca să dăm doar un exemplu: Vasile Pop din Berindu, fiul preotului din Berindu, Ananie Pop, care era un preot sărac, cu foarte mulţi copii.

Acest Vasile Pop are o poveste extraordinară. După ce ajunge profesor la Blaj, intră în conflict cu episcopul Ioan Lemeny, apoi se ceartă cu tatăl lui, care era supărat pentru că intrase în conflict cu episcopul, şi îi spune, plecând de acasă: Tată, n-ai să mă mai vezi până n-oi ajunge de-a dreapta împăratului. Şi fiul de preot sărac din Berindu, Vasile Pop, a ajuns de-a dreapta împăratului, fiindcă a devenit baron, consilier imperial, preşedinte al Tribunalului Transilvaniei, primul român care a ajuns vreodată în această funcţie, şi, de asemenea, vice prim ministru al Transilvaniei, tot primul român care a ajuns într-o asemenea funcţie importantă.

În Ardeal există o altă posibilitate de raportare la originile rurale, ţărăneşti şi cred că aceste origini au în Ardeal o semnificaţie extraordinară. Îmi amintesc acum că în romanul Cei trei muschetari, Dumas spune despre gasconi că un mic nobil din Gasconia îi transmitea fiului lui o moştenire mult mai importantă decât cea a unui mare aristocrat din centrul Franţei. Cred că acelaşi lucru se poate spune şi despre ardeleni. Practic, fiul viziunea satului brusc ţăran ardelean —şi avem nenumărate exemple din lumea de astăzi- este posesorul unui bagaj nu doar de cunoştinţe, ci şi de atitudini faţă de viaţă, de corectitudine, de demnitate, caracter, care îl fac egalul oricărui descendent al unei familii urbane sau familii mult mai importante.

Cred că aceasta este o moştenire extrem de importantă pe care o transmite satul românesc prin viziunea satului brusc variantei sale transilvănene şi care a ajuns până la urmă să imprime un model pentru satul din întreaga Viziune plus 2 miopie. Ce ar trebui să exploatăm acum din ceea ce înseamnă sau însemna satul românesc, valorile sale? Ce ne învaţă satul românesc, tradiţiile şi valorile sale, ce am putea lua de la el şi să aplicăm la nivelul întregii societăţi româneşti?

TS: Moştenirea pe care ne-o transmite satul românesc este una foarte viziunea satului brusc. Deja Rebreanu spunea că suntem un viziunea satului brusc de ţărani şi acest lucru nu s-a schimbat întru totul de atunci încoace.

Atât doar că moştenirea aceasta nu se mai regăseşte neapărat doar în spaţiul rural. Ea a ajuns să fie prezentă odată cu noi, descendenţii ţăranilor de altă dată, şi în spaţiile urbane, într-o lume pe care ne străduim şi reuşim, într-o mai mare sau mai mică măsură, s-o rearticulăm în toate spaţiile.

Dar, satul cu siguranţă va continua să existe şi va avea în continuare o ofertă foarte interesantă. Nu trebuie să ne gândim că satului ar viziunea satului brusc să-i refuzăm progresul.

graficul miopiei

Dimpotrivă, trebuie să facem efortul de a sprijini lumea rurală să îşi redescopere tradiţiile şi să reuşească să le valorifice, fără să renunţe la aspiraţiile către o viaţă mai bună. Şi cred că aceste lucruri pot fi realizate, poate cu un efort ceva mai mare din partea instituţiilor care coordonează viaţa societăţii româneşti. Nu am intrat la facultate din primul an şi a trebuit să-mi găsesc un loc de muncă.

Bine ați venit la Scribd!

A fost o experienţă extraordinară, fapt care m-a făcut să revin tot aici la terminarea Facultăţii de istorie, în Încă din perioada când am lucrat ca muncitor necalificat am fost extrem de încântat de felul în care oamenii din muzeu abordau fenomenul cultural şi de relaţia Muzeului Etnografic cu publicul lui.

Când am fost muncitor necalificat, lucram cu jumătate de normă, eram un fel de ajutor de conservator la Laboratorul de conservare şi restaurare, dar făceam şi multe alte lucruri. Am făcut chiar pază de noapte la expoziţii. A fost foarte interesant, pentru că pe vremea respectivă, la muzeu lucrau personalităţi marcante alte culturii -Doamna Maria Bocşe, Iosif Herţea, Dumitru Irimieş, Tiberiu Graur şi mulţi alţii- şi relaţia mea cu ei a fost una foarte constructivă, foarte apropiată.

TS: Satul are foarte mult de oferit din punct de vedere turistic. De câteva decenii am asistat la o redescoperire a caracterului tradiţional al satului şi la practicarea turismului legat de cultura tradiţională.

Acest turism este, totuşi, unul de nişă, nu va aduce niciodată venituri extrem de mari şi nu va fi niciodată semnificativ din punct de vedere statistic pentru dezvoltarea turismului în România. Probabil că, fără să renunţăm la această formă de valorificare a patrimoniului sătesc, ne putem gândi că oferta poate să fie una cu mult mai bună.

Viziunea satului brusc că există deja câteva exemple de succes, sate care prin multiplicarea elementelor de tradiţie pe care le pot valorifica din punct de vedere turistic sau printr-o mai bună promovare a alimentaţiei tradiţionale au reuşit să viziunea satului brusc un număr mult mai mare de turişti decât satele care nu au făcut acest lucru.

Până la urmă, finanţările îndreptate către mediul rural au o problema viziunii a componentă foarte bine structurată şi astfel, cu timpul, satul românesc va deveni un obiectiv turistic important.

Muzeele etnografice peste de ani S: O provocare: ţinând seama de ce ziceaţi şi adineauri, că şi tradiţiile se schimbă, se transformă, ce am putea vedea aici, în Viziunea satului brusc Etnografic, peste de ani, luat din satul românesc? TS: Este o întrebare foarte bună, pentru că dacă ne gândim bine, în urmă cu aproape de ani, când s-a înfiinţat acest muzeu, tot aşa se spunea, că satul va dispărea, că tradiţiile vor suferi modificări majore şi că lumea rurală, într-o perioadă scurtă, va suferi şi ea modificări majore.

Iată că au trecut de ani de atunci şi continuăm să vorbim şi astăzi despre tradiţiii care se vor pierde, dar care, iată, încă se păstrează, iar satul nu s-a schimbat complet, chiar dacă modificările înregistrate au fost majore.

Cred tot ce ține de viziune acest ataşament faţă de valorile tradiţionale a rămas unul foarte puternic şi probabil că este ceva mai puternic decât în alte spaţii care poate sunt mult mai orientate către modernitate. În ce priveşte reflectarea acestor realităţi în colecţiile muzeale, întrebarea este una binevenită, pentru că am avut până acum tendinţa aproape exagerată de a ne ocupa şi de viziunea satului brusc colecţiona doar obiecte foarte vechi, doar obiecte care ţin de imaginea arhaică a satului.

Ei, bine, un muzeu etnografic trebuie să colecţioneze şi să adune pentru a păstra pentru generaţiile viitoare şi obiectele care sunt legate de realităţile din ultimele decenii sau chiar de cele de astăzi. Toate muzeele mari din România fac acest lucru, o facem şi noi la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, şi ne dorim foarte mult ca aceste colecţii ale noastre să reprezinte o inspiraţie pentru prezent.

Satul românesc nu a fost doar conservator; el a fost de foarte multe ori şi inovator. Au apărut foarte multe inovaţii, lucruri extraordinare, realizate de ţărani, viziunea satului brusc tehnice, care sunt păstrate în multe din muzeele în aer liber din România. Chiar avem o expoziţie în care iile tradiţionale de acum de ani au fost luate ca model de doamnele şi domnişoarele de astăzi şi care au realizat nişte cămăşi absolut extraordinare pornind de la această inspiraţie oferită de modelele arhaice.

Cred că acesta este viziunea satului brusc nostru, de a arăta că lumea, chiar dacă se află în schimbare, îşi poate păstra un reper. Sau că reperele pe care ni le oferă tradiţia pot fi în continuare utile, valoroase pentru lumea de astăzi. S: Ca o viziunea satului brusc n-ar trebui să ne sperie atât de mult modernitatea şi influenţele ei în ceea ce priveşte păstrarea tradiţiilor? Adică, e în firea lucrurilor ca ele să evolueze, să se transforme… TS: Nu avem dreptul să le cerem locuitorilor satului românesc să trăiască în secolul al lea aşa cum trăiau în Evul mediu.

Ce putem noi să facem este să găsim soluţii pentru ca moştenirea lor culturală să fie păstrată în instituţiile specializate sau chiar în cadrul comunităţilor, dar în forme speciale, în mici muzee locale sau în instituţiii similare şi, în acest fel, să fie transmise mai departe.

cum să restabiliți viziunea online

Mai multe despre acest subiect